CRÎȘMARU Iulian
Дата: 2022-12-06
În conformitate cu prevederile Art.1251 Cod Nr. 1107 din 06-06-2002 Cod Civil al Republicii Moldova, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Potrivit Art. 1279 Cod Nr. 1107 din 06-06-2002 Cod Civil al Republicii Moldova, locaţiunea încetează:
a) la expirarea termenului locațiunii;
b) în cazul pieirii bunului închiriat;
c) în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.
În cazul d-voastră, prevederile lit. a) şi b) nu pot fi aplicate şi rămâne de făcut trimitere la lit.c), iar aici deja este nevoie de analizat condiţiile contractuale pe care le-aţi semnat:
# Dacă contractul prevede durata de desfășurare, în cazul d-voastră 12 luni de zile, în acest caz, atât chiriașul cît şi proprietarul, au dreptul să ceară legal rezilierea doar dacă în contract există stipulat că încetarea poate avea loc mai devreme de data stabilită;
# Dacă în contract este stipulat că oricare dintre cei doi, chiriaș sau proprietar, poate cere rezilierea mai devreme, dar cu acordul celuilalt, în această situație, fără ca acela să consimtă, nu va putea fi reziliat contractul;
# Rezilierea înainte de termen, când există acordul ambelor părți, va respecta preavizul pe care Codul civil l-a stabilit la Art.1281, cel de 30 de zile, dacă intervalul pentru plata chiriei este de o lună de zile sau mai mare;
Totodată, potrivit Art.1281 Cod Nr. 1107 din 06-06-2002 Cod Civil al Republicii Moldova, dacă locuința sau orice altă încăpere destinată pentru locuit se află într-o stare ce creează un pericol real pentru sănătate, locatarul are dreptul la rezoluțiunea locațiunii fără respectarea termenului de preaviz. Locatarul are acest drept și în cazul în care, la încheierea contractului, știa despre pericol și nu a înaintat pretenții în legătură cu acesta.
în acest caz, pericolul real trebuie demonstrat - iar în cazul d-voastră el nu există.
Tottodată, potrivit Art.1283 Cod Nr. 1107 din 06-06-2002 Cod Civil al Republicii Moldova, rezoluțiunea locațiunii din iniţiativa locatarului poate avea loc în cazul în care:
a) locatarul şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat;
b) locatarul este privat de libertate şi nu-şi poate executa obligaţiile contractuale.
în ambele cazuri acest lucru trebuie demonstrat
În rezultat, pentru a vă răspunde la intrebare este necesar de prevăzut prevederile contractului pe care l-aţi semnat, dacă întruneşte măcar una din cauzele menţionate mai sus ce vă permit desfacerea contractului atunci trebuie de mers la preavizare în acest sens, în caz că nu se întruneşte nici una din cele menţionate mai sus: fie acceptaţi situaţia aşa cum este, fie acceptaţi condiţiile proprietarului (este necesar să cunoaşteţi că aceste condiţii le mai puteţi negocia pentru a ajunge la un acord comun)