CHIRNICNII Viorica
Дата: 2020-01-20
Buna ziua. Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 nu reglementează noţiunea de faliment, însă conform art. 115 din lege prin care sunt enumerate condiţiile intrării în faliment, putem distinge precum, falimentul fiind procedura de încetare a existenţei unei societăţi comerciale aplicată de către instanţa de insolvabilitate în cazurile prevăzute la art. 115, alin. 1 din LI, în vederea lichidării averii acesteia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care a fost înmatriculat. Corespunzător, în situaţia în care societatea se află în dificultate financiară (nu în insolvabilitate) proprietarii societăţii trebuie să constate premise pentru a depune o cerere introductivă în instanţa de judecată privind intentarea procedurii de insolvabilitate cu cerinţa de a dispune restructurarea societăţii debitoare. În atare caz, conform art. 21 alin (6) din Legea insolvabilităţii instanţa va emite în cel mult 10 zile lucrătoare o hotărîre fără drept de atac unde se va intenta un proces de insolvabilitate şi va obliga societatea debitoare să prezinte un plan de restructurare.
Acest fapt îl va scuti pe debitor de răspunderea prevăzută la art. 14 Legea insolvabilităţii ce o are, dar şi îi va permite să-şi suspende pe o perioadă curgerea dobînzilor, penalităţilor, dar şi executarea silită a creanţelor sale în mod individual de către creditori.
În acelaşi mod debitorul poate să-şi realizeze drepturile prin aplicarea art. 219 din Legea insolvabilităţii depunînd o cerere de intentare a procedurii accelerate de restructurare. În ambele cazuri debitorul poate în baza unui plan de restructurare să-şi salveze activitatea, dar şi membrii organelor de conducere de anumite consecinţe juridice nedorite.
Ţin să menţionez că Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 are dubla sarcină de a proteja interesele legitime ale debitorilor oneşti, aflaţi în incapacitate/dificultate temporară financiară, acordându-le posibilitate reală de a se reanima, totodată acordă un bun sprijin şi creditorilor de a lua măsuri prompte de restituire a capitalului împrumutat, astfel încât ei înşişi să nu se pomenească în aceeaşi situaţie. Astfel, dacă societatea debitoare este într-o dificultate financiară, aceasta prin prisma Legii insolvabilităţii poate lua măsuri pentru a se salva, deopotrivă ca şi creditorul dacă consideră că societatea debitoare nu îi restituie datoria un timp mai îndelungat trebuie să ia măsuri pentru a se proteja.