deschiderea institutiei teatrale

cum se face inregistrarea si unde?

  • Nume: Anonim
  • Data: 2019-06-01
  • 1

RĂSPUNSURILE PARAJURIȘTILOR (1)

CHIRNICNII Viorica

Data: 2019-06-06

Buna ziua. Teatrele, circurile şi organizaţiile concertistice sînt instituţii publice de cultură şi artă, care desfăşoară, în ansamblul lor, o activitate profesionistă, îmbinînd activitatea de creaţie cu cea economică, ştiinţifică, tehnică şi de instruire în vederea creării şi prezentării pe viu publicului a spectacolelor, concertelor, programelor de circ, practicînd, totodată, şi alte activităţi culturale. Teatrele, circurile şi organizaţiile concertistice pot fi instituţii de repertoriu şi de proiecte, precum şi instituţii gazdă. Ele se pot afla atît în subordinea Ministerului Culturii și Cercetării, cît şi în subordine municipală, departamentală, atribuindu-li-se, în funcţie de sarcini, statut naţional, republican, municipal, departamental. Pot fi constituite teatre, circuri şi organizaţii concertistice private în baza capitalului statutar, investit de una sau mai multe persoane fizice sau juridice. Conform statutului aprobat de fondator, teatrele, circurile şi organizaţiile concertistice pot avea diverse forme de activitate: dramatice, muzical-dramatice, de comedie, muzicale, de operă, de concert, coregrafice, de circ etc. Teatrele, circurile şi organizaţiile concertistice sînt fondate de persoane juridice şi fizice, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu statutele şi regulamentele individuale de funcţionare, aprobate de fondator. Activitatea economico-financiară a teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice private se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în vigoare. Teatrele, circurile și organizațiile concertistice pot activa în condiții de autogestiune, conform statutului aprobat de fondator, dispun de ștampilă cu denumirea lor, dețin conturi în contul unic trezorerial al Ministerului Finanțelor. Ele asigură gestionarea patrimoniului și a resurselor financiare în mod transparent și în conformitate cu principiile bunei guvernări. Toţi colaboratorii teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice sînt angajaţi, în funcţie de statutul acestora, de către directorul general (director), încheindu-se cu fiecare un contract individual de muncă, în bază de concurs sau în afară de concurs. Mai multe informatii aflati aici http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=298375