Cojocari Cristina

Дата: 2020-11-16

Buna Atunci când instanţa judecătorească este în drept, pe baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobândite de către el în perioada cât soţii au condus gospodării separate proprietate a acestuia. (De exemplu, până la înregistrarea divorţului, timp de 4 ani soţii nu au mai locuit împreună. În această perioadă fiecare dintre ei a avut gospodărie separată, iar soţia şi-a cumpărat un automobil. În acest caz, instanţa de judecată este în drept să declare automobilul ca fiind proprietatea soţiei, dacă aceasta nu se face vinovată de divorţ.) Mai este necesar de ținut cont de faptul că există și bunuri personale ale unui soţ, care nu fac parte din comunitatea de bunuri, şi fiecare dintre soţi poate dispune liber de ele, fără a fi necesar consimţământul celuilalt soţ. Avem trei grupuri de bunuri proprietate personală ale fiecărui soţ, și anume : • bunuri dobândite de soţi înainte de încheierea căsătoriei (de ex., soţul a cumpărat un automobil până la încheierea căsătoriei. După 18 ani de căsătorie soţii au divorţat. În această situație, automobilul cumpărat de soţ înainte de căsătorie nu va fi supus partajului, indiferent de durata aflării soţilor în căsătorie.); • bunuri dobândite de ei în timpul căsătoriei prin moștenire sau donaţie (donaţiile făcute de unul dintre soţi celuilalt, atât înaintea căsătoriei, cât şi în timpul căsătoriei, vor fi bunuri proprii ale soţului căruia i-au fost oferite); * bunuri de folosinţă individuală. Evidențiem faptul că sumele de bani economisite şi depuse la bancă sunt bunuri comune, chiar dacă la bancă apare ca titular un singur soţ. Deci, în cazul partajării averii, sumele de bani economisite şi depuse la bancă în timpul căsătoriei se împart în mod egal. Mai avem de elucidat o situație, și anume problema datoriilor soților, care datorii ale soţilor se consideră a fi personale şi care comune? Astfel, soţii pot avea două categorii de datorii: personale și comune. În consecinţă, există două categorii de creditori (persoane cărora le datorează): personali și comuni. Datoriile personale ale unui soţ urmează a fi achitate din contul bunurilor ce sunt personale. Dacă bunurile proprii ale soţului dator nu sunt suficiente pentru acoperirea datoriilor personale, creditorii personali pot cere împărţirea bunurilor comune prin hotărîre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii datoriei. În acest caz acţiunea în justiţie se introduce împotriva ambilor soţi, astfel încât hotărârea să fie aplicată pentru ambii. Datoriile comune ale soţilor se achită din contul bunurilor comune. În concluzie, constatăm că partajarea bunurilor comune, ca urmare a desfacerii căsătoriei, este o acțiune complexă cu o durată îndelungată. Prin urmare, în cazurile când este posibil, cel mai eficient ar fi partajarea acestor bunuri de comun acord, cu consiliere din partea avocaților, evitând coridoarele instanțelor de judecată și economisind resursele financiare ale ambilor soți.